La supermarket sunt şi cărţi. Nu prea multe, deci mă aştept să le văd acolo doar pe cele mai populare. Bestseller-uri. M-am trezit într-o zi în faţa unui asemenea raft şi am rămas uimit. Era plin cu cărţi despre vampiri. Le-am numărat. Nouăsprezece. Nu e totuşi prea mult? “Amurg”, “Jurnalele vampirilor”, “Ucenicul vampirului”, “Cronicile vampirului”. Serii întregi de cărţi pe aceeaşi temă. Plus una care a pus capac: “Cum să devii vampir”. Deja se exagerează.

Desigur, există explicaţii pentru acest asalt al fostelor personaje negative, devenite acum eroi principali. S-ar putea vorbi despre mituri şi legende, folclor, spirite şi demoni. Despre porfiria – boala vampirispmului şi cazuri celebre în istorie. Despre ritualuri, sicrie, crucifix, apă sfinţită sau usturoi. Evident că o subcultură atât de elaborată nu putea să nu aibă propriile filme şi cărţi.

Înţeleg foarte bine că vampirii sunt la modă acum. Au început ca eroi negativi absoluţi, apoi au început să aibă îndoieli, remuşcări. Li s-au luat interviuri, li s-au găsit origini, motivaţii, scuze. A mai fost doar un pas până la distribuirea lor în rolurile principale. Răii de ieri a devenit buni, vampirii au devenit feţi-frumoşi, filmele de groază s-au transformat în filme de dragoste. Dar nu asta e problema mea. Eu mă întreb doar de ce nu vreau să citesc nici măcar una din cărţile astea.

Primul motiv: probabil am depăşit vârsta. Da, vampirul pare să aibă toate caracteristicile eroului perfect pentru adolescenţi: înfăţişare omenească, origine nobilă, puteri supranaturale, imortalitate. În plus, mai e ceva care cred că facilitează identificarea cu un asemenea personaj: e foarte simplu să devii unul. Nu e nevoie de iniţiere, de ritualuri, de teste. E destul să te laşi muşcat. Doare puţin la început, dar merită.

Al doilea motiv: asociez inevitabil vampirii cu filemele de groază, iar eu am o mare problemă cu ele. Nu mi-au plăcut niciodată. Şi ştiu de ce. Pentru că mă speriam la toate scenele mai tari, deşi bănuiam ce urma să se întâmple. Cumva, sunetul şi cadrele strânse reuşeau de fiecare dată să mă păcălească. Uram filmele de groază pentru asta şi le ocolesc şi acum.

Al treilea motiv: am o problemă de principiu cu vampirii buni. Eşti vampir, deci poţi face rău în mod natural fără să fii judecat pentru asta. Bunătatea e facultativă, nimeni nu se aşteaptă să fii de fapt bun. Ai întodeauna o scuză şi nici o responsabilitate. Sună atât de tentant încât cred că citirea unei asemenea cărţi depăşeşte simpla curiozitate. E aici o subtilă atracţie către rău care nu-mi place.

Sigur că aş putea găsi şi o parte bună în această invazie de vampiri. Poate fi un fel de exorcizare, de alungare a fricii din noi, acea frică care ne împiedică să dăm piept cu proprii demoni. Însă pentru asta există şi alte soluţii. Una peste alta, deocamdată, pe mine vampirii mă lasă rece.