Evident că eu sunt personajul principal al acestui univers, centrul în jurul căruia se rotește totul. E ușor de verificat, trebuie doar să privești lucrurile din unghiul corect. Adică din unghiul meu. Și atunci, de ce am impresia, uneori, că treburile merg și în absența mea? Probabil e doar o impresie. Eu nu pot fi înlocuit.

Personajele principale sunt extraordinare. Ele schimbă universul, iar universul se înclină în fața voinței lor. Eu am o idee foarte clară despre cum ar trebui să funcționeze acest univers și aș putea să-i rezolv orice problemă dacă aș avea ocazia s-o fac. Doar că, fiind foarte ocupat, nu prea am timp. Uneori însă, nedreptățile sunt atât de mari încât trebuie să mă sacrific. Măcar în mintea mea, lucrurile să fie puse la punct.

Mă întreb ce s-ar face universul dacă eu nu aș fi atât de extraordinar?  Dacă, spre exemplu, aș fi un personaj secundar, un om normal. Nici nu pot să-mi imaginez. Să nu mai am viziune, să nu mai pot interveni deloc, să fiu nevoit să las lucrurile în voia lor, să le privesc cu detașare... Și, mai rău, să încep să-mi pun întrebări despre mine.

Da, e o adevărată dramă să fii om normal. Ce bine că eu nu sunt! Chiar așa! Ce mi-o fi venit să scriu despre asta?