Articole recente
Despre un altfel de putere
Există în mine o dorință nestăpânită de a face, de a învăța, de a deveni. Nu știu de unde. Nu știu de ce. Știu doar că trebuie s-o urmez, să-i gândesc gândurile, să-i visez visele, să-i construiesc acea lume perfectă în care eu sunt personajul principal, iar timpul mi-e, în sfârșit, aliat.
Uneori pare ușor, alteori e cumplit de greu. De unde puterea asta care mă împinge permanent, care ma ajută să trec de fiecare dată peste resturi de iluzii spulberate şi să continui să duc pe umeri povara acelei lumi minunate atunci când totul în jur se aliază întru distrugerea ei?
Deocamdată rezist, dar mă întreb cât? Oare poate un om să-şi susţină propria lume până-n ultima clipă? Sau poate că, tocmai atunci când cedează, când decide că nu mai vrea să poarte povara, e momentul în care cheamă universul să-şi ia tributul şi să-l lase pentru totdeauna în pace.