Există spaţii care nu-mi plac. E şi cazul curţii bastionului din Timişoara. Arhitrectura ei, deşi oarecum interesantă, mi-a părut, de la început, neadecvată locului. Am mai multe probleme cu ea, din care cea mai importantă este absenţa unui centru, a acelui punct de echilibru din care să "simt" spaţiul din jur ca fiind aşezat, stabil, finit. Asta nu înseamnă că trecătorul nu poate fi sedus, la un moment dat, de un unghi sau de un detaliu, mai ales când soarele dimineţii se află exact la locul potrivt.